Overclocking-ul la procesoarele se poate realiza din doua elemente: FSB-ul si multiplicatorul. Frecventa interna de functionare a procesorului este data de bus-ul sistemului (FSB=Front Side Bus) inmultit cu un multiplicator, ce poate lua valori din 0.5 in 0.5. Astfel, un procesor Pentium III la 800 MHz poate rezulta din 6*133 sau din 8*100. Cu cat FSB-ul este mai mare, cu atat viteza sistemului este mai ridicata, chiar daca vorbim de aceeasi frecventa interna a CPU-ului. Asta se datoreaza in mare parte cresterii frecventei memoriei, care nu poate lua decat valori discrete, de genul 1*FSB sau 1.33*FSB.
Intel a observat de pe vremea lui Pentium MMX ca overclocking-ul ia amploare din ce in ce mai mult, si a "dotat" noul pe atunci Pentium II cu un multiplicator blocat. Traditia s-a pastrat si pana in zilele noastre (chiar si la Pentium 4), singura posibilitate de a realiza un overclocking este prin cresterea FSB-ului. Astfel, un Celeron la 600 poate rula la 900 MHz prin cresterea FSB-ului de la 66 la 100. De retinut ca primele procesoare dintr-o tehnologie noua sunt cele mai overclockabile, pentru ca o tehnologie detine o frecventa maxima la care procesorul poate rula, indiferent la cat este inscriptionat.
Procesoarele AMD din familia K6 nu detine multiplicatorul blocat, deci el poate fi schimbat, cel mai adesea din jumperi sau disp switch-uri. Exista doua pozititii: on si off ale fiecarui comutator, iar combinarea lor intr-o anumita configuratie duce la stabilirea unei setari unice. In manualul placii de baza exista detalii despre aceste configuratii, pentru ca ele nu sunt universale, ci depind de la placa la placa. Astfel, un K6-2 la 350 (3.5*100) poate fi crescut la 400 (4*100), sau, daca placa de baza, memoria, plus celelalte device-uri din PC suporta, la 3.5*112. Dezavantaj: la o frecventa crescuta de FSB, toate componentele din sistem "sufera". Bus-ul PCI are niste divizori standard, ruland de exemplu la 1/3 din FSB (100/3=33). Daca crestem FSB-ul la 112, PCI-ul creste la 37, iar AGP-ul, care e 2/3*FSB, la 75. Nu toate placile PCI si AGP suporta aceste setari.
Procesoarele din familia K7 (Athlon, Duron), detin multiplicatorul blocat. Daca Athlon-ul original, pe Slot A, nu permitea schimbarea lui decat cu ajutorul unui dispozitiv (Goldfinger) destul de scump, la cele pe Socket A, multiplicatorul poate fi usor deblocat, cu conditia ca placa de baza sa detina functia de schimbare a multiplicatorului.
Un procesor pe Socket A detine asa-numitele "punti", care sunt de fapt niste contacte de pe suprafata sa, unite sau intrerupte. In functie de acestea, placa de baza (in cazul cel mai uzual, cand este setata pe "auto-detect"), va afla detalii despre procesor (multiplicator, tensiune etc.), prin aceste punti. Daca contactele sunt realizate intr-o anumita configuratie, placa "stie" ca procesorul detine anumiti parametri, mecanism asemanator celor de la setarile realizabile pe placa prin jumperi.
Daca placa poate modifica multiplicatorul, atunci pentru ca procesorul sa suporte functia asta, trebuie si el deblocat. Cum? Prin unirea tuturor puntilor printr-un material conductor, de obicei un creion sau o solutie de argint. Operatia astfel realizata, nu ramane decat sa schimbam multiplicatorul prin setarile placii de baza, direct de pe placa, sau din BIOS (depinde de fiecare). Daca placa nu suporta multiplicator "custom", singura solutie este sa realizam alta configuratie pe procesor, astfel incat placa sa-l auto-detecteze la un alt multiplicator. Asta inseamna ca unele din contacte vor fi unite, iar altele vor fi taiate (pentru totdeauna!), ceea ce inseamna renuntarea la garantie si riscuri foarte mari pentru stricarea CPU-ului.
Overclocking-ul din FSB este de asemenea posibil la AMD-uri, insa de la placi cu chipset KT133A in sus. Chiar daca performanta este mai ridicata in cazul unui FSB mare, cel mai "cinstit" overclocking se face din multiplicator.
De retinut ca Athlon TB-urile la 1.2 - 1.4 GHz detin din fabrica multiplicatorul deblocat, deci toate puntile unite.
Athlon XP-urile au o protectie suplimentara, ceea ce face realizarea contactelor intre punti mult mai dificila (sa va dea detalii nero )
Modificarea tensiunii este foarte utila, pentru a mari capabilitatea procesorului, deci "rezistenta" sa la overclocking. Un Duron 650 a mers fara probleme la 900 cu tensiunea default (1.6V), insa pentru atingerea de 1000 MHz a trebuit crescuta tensiunea la 1.85V. Riscurile de ardere aici apar: o tensiune prea mare duce la o incalzire suplimentara si deci la un risc sporit de ardere, cel putin daca nu este folosit un cooler capabil. De fapt overclocking-ul in sine, mai ales la K7-uri, daca este facut cu un cooler slab, riscul de a arde CPU-ul este mare. Reglarea tensiunii se face tot de pe placa de baza (BIOS sau jumperi/dip-uri), sau, daca nu exista astfel de setari, se pot uni puntile L7 de pe procesor.
Practic, realizarea overclocking-ului presupune o crestere progresiva a frecventei, pana apar blocarile. Daca se doreste cresterea tensiunii, ea se poate ajusta pana la valoarea maxima propusa (1.85V pentru orice K7 pe socket). De obicei maximul recomandat este de 10-15%, maxim 20%, dar multe procesoare au rezistat si la o crestere de 60% (asta am probat la K6-2-uri).


1. Procesorul
Temperatura procesorului depinde de tipul acestuia. La aceeasi frecventa si la tensiunea default, ordinea este urmatoarea: Duron (Morgan) < Duron (Spitfire) < Athlon XP (Palomino) < Athlon (Thunderbird).

2. Tensiunea de alimentare
Temperatura procesorului este influentata in mare masura de tensiunea de alimentare (vcore). Astfel daca tensiunea este mai mare si temperatura va fi mai mare. Ca un exemplu, Athlon XP 1600+ (1400MHz) la tensiunea default de 1.75V ajunge (in cazul meu) la 41-42C iar cu tensiunea scazuta la 1.45V (cea mai mica tensiune la care procesorul este inca stabil) ajunge la 35C. Tensiunea minima la care un procesor lucreaza stabil tine de tipul procesorului si de seria din care face parte, astfel un Athlon Thunderbird 1000MHz din seria AYHJAR/Y merge stabil la 1.50V (poate chiar mai jos) pe cand un Athlon Thunderbird la aceeasi frecventa din seria AGGA sau AQGA nu merge mai jos de 1.70V.

3. Coolerul
Este considerat de majoritatea utilizatorilor ca fiind cel mai important factor de racire. Coolerul este format din doua componente:

- Radiatorul - are ca rol disiparea caldurii produse de procesor. Eficienta radiatorului este data de materialul din care acesta e facut (cel mai bun fiind cupru, urmat de aluminiu), de suprafata de racire (suprafata adunata a tuturor fetelor expuse), de forma si de suprafata de contact cu procesorul.

- Ventilatorul - are ca rol schimbarea aerului incalzit de radiator cu aer rece. Debitul de aer dat de ventilator este influentat de forma acestuia (dimensiune, inaltime, numarul si forma palelor) si de viteza de rotatie. Cele mai convenabile ventilatoare sunt cele de dimensiuni mai mari cu o viteza de rotatie moderata care asigura un debit de aer suficient fara a emite un zgomot deranjant.

4. Substanta termoconductoare
Poate fi de tipul 'thermal pad' de unica folosinta sau pasta termoconductoare. Aceasta foloseste la umplerea imperfectiunilor de pe suprafata radiatorului si a procesorului pentru a asigura un transfer termic cat mai bun intre acestea. Aplicare pastei termoconductoare se face uniform pe suprafata de contact doar cat sa umple golurile. Aplicarea in cantitati excesive duce la un transfer termic ineficient si implicit la riscul de a supraincalzi procesorul. Pentru o racire cat mai buna se recomanda inlocuirea thermal pad-ului cu o pasta termoconductoare de calitate (de ex. Arctic Silver). Coolerul nu trebuie montat in nici un caz fara substanta termoconductoare.

5. Carcasa
Trebuie sa fie cat mai aerisita, fiind nerecomandate carcasele in care sursa este amplasata in dreptul coolerului. Pentru o circulatie cat mai buna a aerului in carcasa se recomanda folosirea a cel putin doua ventilatoare, unul pus in fata care sa bage aer si unul in spate, cat mai aproape de cooler care sa scoata aerul cald. De asemenea cablurile si componentele din interiorul carcasei trebuiesc pozitionate in asa fel incat sa nu incurce circulatia corecta a aerului.

6. Placa de baza
Exista diferente de temperatura intre procesoare instalate pe mai multe placi de baza. Astfel, o placa de baza poate sa incalzeasca mai mult un procesor in special din cauza tensiunii. De asemenea temperatura raportata de mai multe placi de baza difera de la o placa la alta, in functie in special de tipul senzorului care o citeste. Astfel, cel mai exact senzor este cel incorporat in procesor (valabil doar la Athlon XP si Duron Morgan) urmat de senzorul de tip lamela (intalnit de obicei la Soltek, MSI si Gigabyte) care masoara temperatura componentei cu care vine in contact si cel in forma de bulb care masoara temperatura aerului din jurul lui. Mai exista un tip de senzor destul de rar intalnit in special pe placile ieftine care este lipit pe placa si indica o temperatura cu mult mai mica decat cea a procesorului.

Solutii la problemele de incalzire
Inainte de a schimba ceva in calculator incercati urmatoarele:
- Demontati si montati corect coolerul. In cazul in care sunt depuneri de praf, curatati bine radiatorul si palele ventilatorului. Daca ventilatorul merge la viteza mai mica puteti sa-l desfaceti si sa-l ungeti cu ulei de mecanica fina. Aplicati pasta termoconductoare conform explicatiei de mai sus.
- Asigurati o circulatie corecta a aerului in primul rand prin indepartarea cablurilor din zona coolerului.
- Scadeti tensiunea de alimentare. In caz ca placa de baza nu poate face acest lucru, tensiunea se poate modifica si din puntile L7.
- Verificati daca nu exista o aplicatie care sa tina procesorul ocupat.
- Folositi un program de racire gen CPU Cool. La placile cu chipset Via se poate activa o functie de racire din registrii chipsetului (vedeti aici).

Daca nici una din solutiile de mai sus nu rezolva problema mai exista solutiile care necesita investitii:
- Daca temperatura aerului din carcasa este ridicata (peste 35C) adaugati un ventilator in fata care sa bage aer si unul in spate care sa scoata aer din carcasa.
- Daca temperatura aerului in carcasa este normala (sub 35C) inseamna ca trebuie sa schimbati coolerul.

Temperaturile normale de functionare a procesoarelor AMD sunt pana la 60C. Temperatura maxima de functionare a unui procesor difera de la un procesor la altul, am vazut procesor care la 80C mergea stabil dar peste 60c deja e riscant.